Alături de copiii cu nevoi speciale PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 03 Aprilie 2010 13:19

Profesori, părinţi, membri ai comunităţii, cu toţii trebuie să ne unim, să întindem o mână de ajutor centrelor, scolilor în care îşi desfaşoară activitatea copii cu dizabilităţi.

Asigurarea şanselor egale la dezvoltare şi educaţie, precum şi integrarea socială constituie un demers care depinde nu numai de legislaţie, ci şi de măsurile concrete preconizate de instituţii sociale care trebuie să dezvolte mecanisme de depistare, evaluare, intervenţie şi monitorizare prin servicii publice specializate, dar şi prin serviciile bazate pe comunitate. În ciuda faptului că legislaţia românească prevede obligativitatea şcolarizării tuturor copiilor, deşi există proiecte pentru ca toţi copiii săfie integraţi în programe şcolare şi educaţionale, un numar impresionant de copii cu dizabilităţi severe, in principal cu dizabilităţi de tip intelectual, nu au acces şi nu participă la programele educaţionale.

Este obligaţia noastră morală să facem fiecare ce ne stă in putinţă, să aducem o rază de soare, un zâmbet pe chipul acestor copii.

130

 

 

138

 

Împreuna cu preşedintele organizaţiei de tineret PD_L, prietenul meu Adrian Dămoc am coordonat o acţiune de distribuire de ajutoare, constând în alimente şi obiecte de vestimentaţie, copiilor din Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Roman. Am avut parte de o primire călduroasă atât din partea micuţilor cat şi din partea conducerii şcolii, prin persoana dlui Director Benone Damian.

142 diploma2

În vinerea mare nu puteam să lipsesc de lânga aceşti copii, din acest loc, în aceste clipe de bucurie, în aceasta perioada cu adânci semnificaţii creştine, când, inimile noastre trebuie să bată la unison pentru umanitate, bunătate şi pace.